Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Teasc, pe numele căruia exista mandat european de arestare, după ce a înjunghiat un austriac și i-a și distrus mașina, a fost prins, marți, de către polișiștii doljeni, chiar în localitatea unde acesta are domiciliu.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, fapta a fost comisă în Austria, cu trei ani în urmă.

„Ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au depistat, în comuna Teasc, un bărbat de 32 de ani, din localitate, urmărit la nivel internaţional. Pe numele bărbatului respectiv, autorităţile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi distrugere”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Oamenii legi iau stabilit că în cursul anului 2016, persoana în cauză ar fi înjunghiat de mai multe ori un bărbat, iar ulterior i-ar fi distrus acestuia maşina.

„Cel în cauză  a fost prezentat unităţii de parchet, care a emis pe numele acestuia o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus de poliţişti în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj”, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.

Articolul precedentDezinsecție cu avionul, și anul acesta, la Craiova
Articolul următorRăsfăț culinar în centrul Craiovei. Preparate din fructe de mare, dulciuri turcești și cafea la nisip