Fermierii din comuna Desa, județul Dolj, protestează, luni, în fata primăriei din localitate, nemulțumiți fiind de faptul că trebuie să înapoieze sumele de bani obținute din ajutorul financiar acordat pe perioada stării de urgență și stării de alertă.

Persoanele care participă la protest spun că trebuie să restituite sume cuprinse între 18.000 și 40.000 de lei.

Din cauza situației în care se găsesc, aceștia susțin că vor organiza un protest și la București.

În lunile aprilie și mai 2020 s-au acordat ajutoare de Covid, conform Ordonanței 30/2020, în baza unei declarații pe propria răspundere către AJPIS DOLJ. Suma era de 4000 lei /luna pentru fiecare beneficiar.

Tot în 2020, în baza Ordonanței 132/2020 s-a acordat acelasi sprijin, dar în valoare de 2250 lei /lună.

Acest sprijin s-a acordat în 2020, 2021 și 2022. Cei de la AJPIS DOLJ ar fi trebuit să verifice toate aceste declarații și să acorde acest sprijin, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Anul acesta, au avut un Control de la Curtea de Conturi, care a constatat că aceste ajutoare au fost acordate ilegal, deoarece fermierii nu și-au întrerupt efectiv activitatea pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, beneficiind în acelasi timp și de ajutorul de minimis, acordat de guvern.

După controlul Curții de Conturi, inpectorii AJPIS DOLJ au emis decizii de recuperare a sumelor primite în baza Ordonanței 30/2020, în valoare de 8.000 lei, în condițiile în care oamenii își plătiseră deja impozitul către ANAF pentru această sumă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentAccident între un autoturism şi un autobuz, în Dolj
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL | Euroconstruct, afaceri dubioase din banii românilor – Schema furăciunilor în afacerea decontaminării solului de pe Autostrada Transilvania