Managerii Filarmonicii Oltenia şi Operei Române din Craiova, fraţii Gabriel şi Antoniu Zamfir, sunt acuzaţi de faptul că pentru mai multe evenimente găzduite de cele două instituţii au împărţit invitaţii pe simpatii personale sau politice în loc să scoată bilete la vânzare, craiovenii fiind astfel împiedicaţi să participe la spectacole.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, la cele două instituţii au fost dispuse verificări, după mai multe reclamaţii.
O astfel de situaţie a fost la Concertul „Placido Domingo & Friends“, care a avut loc în aprilie, la Sala Polivalentă din Craiova şi care a fost organizat de Filarmonica Oltenia. Spectacolul a costat aproape 3 miliarde lei vechi, dar s-a reuşit vânzarea a numai 404 bilete, adică de trei ori mai puţine decât invitaţiile distribuite.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, spune că rezultatele controlului urmează să ajungă la conducerea primăriei.
„Ştiu că raportul comisiei de audit este aproape finalizat, cred că doamna secretar l-a şi primit. Răspunsul este pe circuit şi trebuie să vă parvină în zilele următoare. Lucruri care prevăd modul în care au fost repartizate invitaţiile aşa cum aţi auzit. Aşa cum aţi auzit, se lucrează la un regulament care nu există nu a fost niciodată prevăzut”, a spus Genoiu.
Gabriel Zamfir a devenit celebru după ce, anul trecut, a postat pe Facebook că le-ar fi dorit „un glonţ în cap” celor care au participat cu copiii la protestul din 10 august.