Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Craiova a fost reținut de polițiști după ce, luni seara, în autoturismul său au fost găsite peste 10 mii de pachete de țigări de contrabandă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ, Dolj Cosmin Grădinaru, a declarat că autoturismul a fost oprit în trafic de poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Dolj şi Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

În urma controlului efectuat autoturismului, s-a stabilit faptul că în interiorul acestuia se aflau 10.000 de pachete de ţigări, provenite din contrabandă.

„Având în vedere cele constatate, cercetările au fost preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, care au indisponibilizat pachetele de ţigări precum şi autoturismul cu care acestea erau transportate”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

De asemenea, poliţiştii de la economic l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul respectiv, care a fost introdus în arestul IPJ Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedent41 de profesori pensionari, din Dolj, vor continua activitatea de dascăl
Articolul următorPatru craioveni riscă să ajungă după gratii. Au intrat într-o casă nelocuită și au furat bunuri de peste 45.000 de lei