Elevii doljeni pot spera că vor primi lapte, corn și fructe cel mai probabil începând de anul viitor, reprezentanții administraţiei judeţene menționând faptul că ofertele participanților la licitaţia organizată în acest sens au fost deschise pe 21 noiembrie, anul acesta, dar că anumite proceduri întârzie, în continuare, programul.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Priotaesa, susţine că administrația județeană a făcut tot posibilul pentru ca documentația să fie gata la timp și, mai mult, s-a insistat pentru urgentarea anumitor proceduri.

„În ceea ce privește acest program, nimeni nu ne poate acuza de nimic. Orice vericare s-ar face ar scoate în evidență faptul că noi am lucrat ca la carte. Nu am pierdut o zi. Ceea ce este grav este că după atâția ani nu învățăm nimic, referindu-mă la cei care ar fi trebuit să facă un buget de la început de an. În acest moment licitația este în desfășurare și am înțeles că mai avem de așteptat”, a precizat Prioteasa.

Într-un comunicat de presă transmis încă din octombrie, reprezentanţii Consiliului Judeţean au precizat că întârzierile au fost cauzate de modificări legislative.

„Trebuie menționat faptul că, începând cu 2018, în derularea Programului pentru școli al României a intervenit un important element de noutate, care nu a mai permis, ca în anii anteriori, derularea unor proceduri de atribuire separate, pentru fiecare tip de produs în parte (lapte și produse lactate; produse de panificație; fructe sau legume), ci a impus organizarea unei proceduri unice, pentru fiecare județ, în vederea atribuirii unui acord-cadru, împărțit în loturi pentru fiecare tip de produs, loturi la rândul lor segmentate în contracte subsecvente. Consiliul Județean Dolj a inițiat procedura de atribuire a acordului-cadru având ca obiect furnizarea și distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate și produselor de panificație elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și preșcolarilor din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore pentru anii școlari 2018-2019 și 2019-2020 imediat ce legislația în vigoare a permis implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023”, se arată în documentul menţionat.

 

 

Articolul precedentExtinderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Craiova bate pasul pe loc. Șeful județului are planuri noi în domeniul sănătății
Articolul următorNeînțelegerile dintre municipalitatea craioveană și Eco Sud au blocat Masterplanul de Deșeuri din Dolj