Un băiat în vârstă de 10 ani, din comuna Călărași, județul Dolj, este căutat în Dunăre, după ce a fost dat dispărut și, în urma cercetărilor specifice au fost găsite, pe malul apei, într-o zonă împădurită, o bicicletă şi haine, care au fost recunoscute de familia acestuia.
Tatăl băiatului le-a spus polițiștilor, azi noapte, că ieri, fiul său Adrian Ionuț Velcea, în vârstă de 10 ani, a plecat cu bicicleta pentru a se juca cu alți copii şi nu a mai revenit la domiciliu.
La momentul plecării de la domiciliu era îmbrăcat în pantaloni scurți de culoare închisă, tricou roșu, iar în picioare purta pantofi sport de culoare albă.
Căutările au demarat vineri dimineață, fiind găsite hainele acestuia și bicicleta, în zona comunei Călărași, pe malul Dunării, într-un loc împădurit.
„Echipele de poliţişti aflate la faţa locului au primit sprijinul voluntarilor din comuna Călărași și a jandarmilor din cadrul IJJ Dolj pentru efectuarea căutării, pe mal, în zona pădurii. De asemenea a fost solicitat şi sprijinul scafandrilor ISU Dolj și Mehedinți pentru căutarea în Dunăre”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Potrivit ISU Dolj, se intervine pe raza localității Sărata.
„Căutare persoană (minor) posibil înecată în fluviul Dunărea pe raza localității Sărata, comuna Călărași. Intervine ISU Dolj – Garda de Intervenție Bechet, cu u echipaj de prim ajutor și o ambarcațiune (șase subofițeri), precum și echipa de scafandri ISU MH și ISU DJ (patru subofițeri).
Sursa: Realitatea de Dolj