Polițiștii locali din Craiova și funcționarii cu atribuții de control din cadrul RAT Craiova au efectuat, în primele șase luni ale acestui an, nu mai puțin de 124 de acțiuni de verificare pe autobuzele ce aparțin societății.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Craiova, în urma acestor acțiuni au fost legitimate 2.867 persoane, fiind aplicate 2.051 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.921 amenzi și 130 de avertismente. „Referitor la amenzi, 1.847 sunt sancțiuni contravenționale în cuantum de 177.540 lei, în temeiul Legii nr. 92/2007 actualizată, privind serviciile de transport public local, persoanelor ce au călătorit fără titlu de călătorie sau legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin acte normative. Mai sunt 71 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.550 de lei, aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 3 sancțiuni în cuantum de 1.780 lei au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local Craiova nr. 319/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea localității”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Craiova.

Pe această linie, în primele șase luni ale anului curent, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 192.870 de lei.

Articolul precedentControale în căminele de bătrâni din mediul privat
Articolul următorJudețul Olt, fruntaș în Programul „Tomata”. Peste 3.800 de legumicultori au primit subvenția de la stat