Primăria Craiova va plăti mai mult, începând din această lună, pentru tot ceea ce presupun acţiunile de protocol ale instituţiei. Astfel, vizitele de peste hotare sau delegaţiile din ţară înseamnă câteva sute de lei cheltuite cu fiecare persoană, invitaţii din străinătate primind şi cadouri care ajung până la 400 de lei/persoană.      

Potrivit unui raport întocmit în acest sens, noile limite maxime în cadrul cărora se pot aproba și efectua cheltuieli pentru acțiunile de protocol au la bază o ordonanță de guvern (nr. 16/2018), care a intrat în vigoare pe 3 septembrie și care a majorat, la nivel național, toate aceste cheltuieli.

Conform legii, în cazul unei delegaţii din ţară care ajunge la Primăria Craiova, gazda trebuie să asigure un meniu la mesele oficiale, al cărui preţ să nu sară de suma de 120 de lei pentru fiecare persoană. Pentru cockteiluri sau recepții, oferite de edilul municipiului, bugetul este de 25 de lei pentru fiecare persoană, pe zi. Cafeaua, sucurile și celelalte tratații din timpul tratativelor sau a ședințelor de lucru nu trebuie să depășească nici ele suma de 20 de lei, pentru fiecare persoană, pe parcursul întregii zile.

Costurile sunt ceva mai mari în cazul unor invitaţi de peste hotare, gazda trebuind să suporte toate cheltuielile cu masa, costul cerut de către traducător şi preţul cadoului oferit persoanelor care formează delegaţia. Limita pentru meniuri este suma de 130 de lei pentru fiecare persoană, pe zi şi în situaţia în care se servește cafea sau suc, chiar și alte tratații, bugetul pe persoană nu trebuie să depăşească suma de 20 de lei.

De asemenea, materialele informative și cele promoționale au o valoare de cost de 50 de lei, pentru fiecare persoană, traducătorul la care se apelează pentru a facilita conversația având și el un buget fix, de 30 de lei pe oră. La plecare, invitații străini primesc un cadou simbolic, oferit pentru toată delegația, dar care să nu fie mai scump de 400 de lei.

 

Articolul precedentPlatformă cu locuri de muncă din domeniul juridic, pentru studenţii din Dolj şi Vidin
Articolul următorMedalii de aur pentru trei invenţii medicale. Familia Tarniţă din Craiova a reprezentat România în Macedonia