Studenţii facultăţilor din domeniul juridic şi tinerii care au terminat deja studiile dar încă nu au un loc de muncă, dar au fost prinşi într-un proiect de colaborare între Baroul Dolj şi cel din Vidin, vor avea la dispoziţie o platformă on-line de unde pot afla ce posibilităţi de angajare au. Această variantă de lucru este posibilă în urma implementării unui proiect derulat de Baroul Dolj în colaborare cu cel din Vidin.

Decanul Baroului Dolj, Lucian Săuleanu, a precizat că proiectul derulat timp de 18 luni a urmărit încurajarea ocupării şi mobilităţii forţei de muncă în domeniul juridic în zona Dolj-Vidin.

„Proiectul a fost un succes. A fost un efort destul de mare din partea ambelor echipe, efort care s-a îndreptat către beneficiari, în special tinerii jurişti sau studenţi şi cu speranţa că acest fel am adus un plus de valoare în pregătirea lor profesională şi că le asigurăm în mod direct informaţii pentru o viitoare angajare sau colaborare. Proiectul a fost o noutate pentru barourile din România. Noi, cei din Baroul Dolj suntem primii care am accesat astfel de fonduri. Avem în plan o colaborare înclusiv cu colegii din Serbia, aşa încât vom unifica într-un fel activitatea sub umbrela acestor trei barouri vecine. La acest proiect au participat colegi avocaţi din Baroul Dolj, aceştia au efectuat vizite la colegii din Bulgaria. Cel mai important rezultat a fost pregătirea tinerilor care sperăm noi vor influenţa mediul juridic”, a menţionat  Săuleanu

La rândul său, managerul de proiect, Constantin-Adi Gavrilă a descris acest proiect ca fiind un prim pas în crearea unei legături profesionale între Craiova şi Vidin.

„Vorbim despre un proiect care a durat 18 luni mai ales că este prima oară când Baroul Dolj face un asemenea proiect. Din punctul nostru de vedere toate activităţile proiectului au fost implementate cu succes şi cel mai important este că am făcut altceva. Am avut ocazia să fac altceva din perspectiva cooperării internaţionlae. Cred că faptul că noi am făcut acest proiect ar putea să fie un prim pas în crearea unui pod profesional peste Dunăre”, a precizat Gavrilă.

Tinerii prinşi în proiect au deja un cont pe o platformă on-line, de aici urmând să obţină informaţii despre locurile de muncă din domeniul juridic. La rândul lor, companiile din sectorul public şi privat postează pe această platformă posturile disponibile.

„Proiectul vine şi priveşte şi spre studenţi, spre cei care sunt în facultăţi şi îşi caută un loc de muncă. Tinerii, în acest moment au conturi pe o platformă on-line unde au acces la posibilităţile de muncă, de voluntariat în domeniul juridic care vin din sectorul public cât şi din sectorul privat. Autorităţile publice şi companiile pot accesa, la rândul lor această platformă, pot posta job-uri. De exemplu, dacă o firmă din România vrea consultanţă juridică la Vidin, se loghează, scrie că îşi doreşte un avocat de acolo şi în zece secunde unul dintre avocaţii o să vadă solicitarea şi va răspunde”, a completat managerul de proiect.

Decanul Baroului Vidin, avocatul Kiril Gruev, prezent la conferinţa de la Craiova, eveniment de închidere a acestui proiect, s-a declarat la rândul său mulţumit de rezultatul final al programului cu finanţare europeană.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 de euro, din care sprijinul acordat de UE este de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în valoare de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 Euro.

 

 

 

Articolul precedentTânăra din Craiova care şi-a omorât copilul, crezând că e Diavolul, va fi internată într-o unitate specializată. S-a stabilit că nu avea discernământ
Articolul următorBuget mai mare pentru cheltuielile de protocol, la Primăria Craiova. Cât plăteşte instituţia pentru cadoul unui invitat de peste hotare