Reprezentanții Primăriei Municipiului Craiova au decis mutarea bradului de Crăciun, amplasat în urmă cu aproximativ o lună de zile în centrul urbei, după ce au constatat că din cauza acestuia nu se va vedea scena și implicit spectacolul programat vineri, în seara în care vor fi aprinse, oficial, luminiţele de sărbători. 

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, bradul a fost ridicat de firma care se ocupă de iluminatul public şi festiv, urmând a se stabili locul unde va fi amplasat.

„Din cauza faptului că bradul artifical pe schelet metalic montat în mijlocul Pieței Mihai Viteazul obstrucționa vizibilitatea asupra scenei ce va fi montată acolo s-a decis mutarea acestuia în altă locație ce urmează să fie decisă și anunțată”, au menționat reprezentanții Primăriei Craiova.

Vineri seară, la ora 18.00, va avea loc evenimentul dedicat aprinderii iluminatului festiv specific sărbătorilor de iarnă, spectacolul fiind asigurat de Gașca Zurli, după cum au anunțat organizatorii.

Articolul precedentIohannis a respins numirea Olguţei Vasilescu la Ministerul Transporturilor. Fostul primar al Craiovei, rămas fără portofoliu
Articolul următorVIDEO/FOTO. Doi bunici și nepoții acestora, în vârstă de un an și respectiv doi ani, răniți într-un accident produs în comuna Teasc