Fostul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a rămas fără portofoliu după ce preşedintele Klaus Iohannis a acceptat numirea lui Marius Budăi, propus de PSD să-i ia locul acesteia la Ministerul Muncii, dar a refuzat ca olteanca să devină ministru al Transporturilor.

Totodată, Klaus Iohannis a refuzat şi numirea lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice.

Preşedintele n-a motivat refuzurile, însă a acceptat celalte propuneri de remaniere venite de la PSD: Niculae Bădălău la Ministerul Economiei, Gabriel Leş la Ministerul Apărării Naţionale, Daniel Breaz la Ministerul Culturii, Marius Budăi la Ministerul Muncii, Bogdan Matei la Ministerul Tineretului şi Sportului.

„Așadar, se revocă din funcția de membru al Guvernului miniștrii Vasilescu, Andrușcă, Ivașcu, Cojocaru și Bran, se ia act de demisia ministrului Fifor și se numesc în funcția de membru al Guvernului următorii: domnul Leș, ministrul Apărării, domnul Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale, domnul Bădălău, ministrul Economiei, domnul Breaz, ministrul Culturii și Identității Naționale, domnul Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, domnul Matei, ministrul Tineretului și Sportului. Celelalte două propuneri le consider nepotrivite și vor fi refuzate. Depunerea jurământului va avea loc astăzi, la ora 15:30, în această sală. Vă mulțumesc!“, a transmis Iohannis.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a aprobat, luni, lista miniştrilor remaniaţi şi înlocuitorii acestora.

Articolul precedentFetiţă de cinci ani din Dolj, în comă după ce a fost lovită de o maşină
Articolul următorBradul din Piața „Mihai Viteazul” din Craiova, mutat în altă locație. Motivul pentru care autoritățile au luat această decizie