Un copil în vârstă de 14 ani, din Craiova, a ajuns la spital, luni, după ce a fost lovit de un autoturism, în timp ce traversa strada Aleea 4 Şimnic, printr-un loc nepermis.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că minorul a fost transportat la spital, fiind conştient.
„Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Craiova, in timp ce se deplasa pe Aleea 4 Șimnic, a accidentat un minor de 14 ani, care s-a angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis. Minorul era conștient atunci cand a fost transportat la spital“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.