Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu și cei ai Grupului Feroviar Român continuă acțiunile de administrare a materialului absorbant, în pârâul de sub podul de la Cârcea, unde duminică a deraiat trenul marfar încărcat cu biodiesel. Totodată se extrage apa în amestec cu produs petrolier pentru a evita extinderea poluării zonei.

Echipe din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu acționează și la această oră pentru a nu apărea pericolul extinderii poluării pârâului Fântânița cu produs petrolier. „O echipă de cinci muncitori ai Administraţiei Bazinale de Apă Jiu a monitorizat și a administrat material absorbant în zona barajelor înlocuite deja cu altele noi în zona podului C.F. și aval pod C.F. pe circa 1,5 kilometri. Cealaltă echipă a acționat în zona barajului realizat la Preajba, administrând material absorbant pe tot parcursul nopții pentru neutralizare. În această dimineață, aceleași echipe au continuat administrarea de material absorbant”, se arată într-o informare a ABA Jiu.

Reprezentanții Grupului Feroviar Român acționează, la rândul lor, cu trei vidanje pentru a extrage apa în amestec cu biodiesel. „Din partea agentului economic poluator GFR (Grupului Feroviar Român), două vidanje extrag din groapa săpată sub podul de cale ferată conținut de biodiesel în amestec cu apă, conținutul depozitându-se la RELOC Craiova și de aici în vagoane cisternă ale GFR. O altă vidanjă GFR extrage apa în amestec cu biodiesel, neutralizată cu material absorbant, amonte de barajul de la Preajba”, se mai arată în comunicat.

Luni, în jurul orei 12.00, o altă echipă de depoluare a sosit de la Cluj, solicitată fiind de GFR, pentru realizarea acțiunilor de depoluare, transvazare și remediere, au mai transmis reprezentanții ABA Jiu.

Articolul precedentPeste 1.300 de elevi din Dolj, în febra pregătirilor pentru examenul de bacalaureat din toamnă
Articolul următorBăiat de 14 ani din Craiova, lovit în timp ce traversa strada prin loc nepermis