Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu vor da în judecată Grupul Feroviar Român întrucât aceștia din urmă refuză să achite factura privind serviciile pe care ABA Jiu le-a prestat după accidentul feroviar de la Cârcea, din luna august, când un tren încărcat cu biodiesel a deraiat, anunțul fiind făcut de către directorul instituției, Marin Tălău, marți, într-o conferință de presă.
În astfel de situații, de poluări, legislația obligă poluatorul să suporte cheltuielile cu acțiunile întreprinse pentru a limita extinderea fenomenului, după cum a precizat directorul ABA Jiu. Instituția s-a confruntat, anul acesta, cu două astfel de situații, OMV Petrom înțelegând că trebuie să suporte costul acțiunile, probleme apărând, însă, cu Grupul Feroviar Român.
„Am avut, anul acesta, două evenimente deosebite, cele două poluări, una pornită de pe Amaradia, produsă de OMV Petrom și cea de-a doua legată de accidentul de la Cârcea, cu locomotiva, poluare provocată pe un afluent al râului Preajba. Au fost eveniment și a trebuit să intervenim. Conform legislației în vigoare, poluatorul trebuie să plătească. Dacă cei de la OMV Petrom au înțeles și au plătit factura potrivit devizului, cu cei de la GFR avem mari probleme. O să ajungem în instanță cu ei. Este vorba de aproape trei miliarde de lei vechi. Este vorba despre munca salariaților, despre materialele consumate acolo. Dumnealor nu acceptă să plătească factura și de aceea vom trece la pasul următor, instanța”, a precizat Tălău.
Reprezentanții Grupului Feroviar Român nu au putut fi contactați telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la această situație.
Accidentul feroviar a avut loc în luna august a acestui an, când un tren încărcat cu biodiesel a deraiat, pe raza localităţii Cârcea, judeţul Dolj, stabilindu-se că mecanicul era băut și a ignorat culoarea roşie a semaforului, intrând pe o linie închisă, aflată în reparaţii. Podul s-a rupt, locomotiva şi un vagon rămânând suspendate. Pentru a fi mutate a fost nevoie de o macara de mare tonaj.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au intervenit în zonă, mult timp în urmă, formând baraje de neutralizare a biodieselului pentru a limita pericolul de poluare a apei.