Angajaţii Penitenciarului Pelendava din Craiova vor protesta, joi, alăturându-se astfel colegilor din întreagă ţară care prin acţiunile declanşate îşi manifestă nemulţumirile faţă de condiţiile de lucru, solicitând, între altele, plata orelor suplimentare, precum şi încetarea „împuternicirilor ilegale”.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în perioada 25 septembrie – 3 octombrie sunt programate proteste în stradă, respectând un anumit calendar.

Conform acestui plan, protestul la Penitenciarul Pelendava din Craiova  este anunţat pentru joi, la ora 10.00.

Sindicatele afiliate FSANP solicită condiții de lucru mai bune în penitenciare si un plan multianual de investiții, plata orelor suplimentare restante, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului polițistului de penitenciare,  încetarea abuzului asupra pensionarilor şi plata integrală a orelor suplimentare curente.

Pe data de 3 octombrie, începând cu ora 12.00, este programat un protest la Ministerul Justiţiei.

 

Articolul precedentNoaptea cercetătorilor, la Universitatea din Craiova. Zeci de activităţi şi concursuri pentru elevi
Articolul următorStudenţii de la Drept, în practică la parchet sau judecătorie