Fiecare bătaie de vânt a devenit motiv de îngrijorare pentru locuitorii comunei Șimnicu de Sus și cei ai cartierelor craiovene situate în apropierea haldei de cenușă aparținând Termocentralei II Craiova. Deși au făcut o serie întreaga de sesizări cu privire la faptul că pulberea este luată de curenții de aer și că se depune peste absolut tot ce înseamnă gospodărie și, mai mult, că le distruge sănătatea, autoritățile par a fi neputincioase în rezolvarea problemei. 

O soluție încă nu a fost găsită, necazul doljenilor fiind acum aruncat din terenul Gărzii de Mediu Dolj în cel al Agenției pentru Protecția Mediului Dolj.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Dolj, Gheorghe Călinoiu, a spus că tot ce a depins de instituția pe care o reprezintă s-a făcut. Călinoiu are în vedere și o verificare în detaliu a instalațiilor acestei unități pentru ca nu cumva aici să fie probleme. Procedura este însă mai amplă și este nevoie de o echipă specializată în acest sens, pregătirea acțiunii fiind, de asemenea, de durată, după cum a spus șeful Gărzii de Mediu Dolj. „Acolo continuă să fie probleme, ori de câte ori bate vântul. Așa cum am mai spus, tot ce a depins de Garda de Mediu Dolj s-a făcut. Nu mai avem nicio posibilitate de a interveni. Noi am notificat Agenția pentru Protecția Mediului Dolj și așteptăm acum să vedem în ce măsură se rezolvă această problemă. Au termene date și de APM Dolj, se poartă discuții și vom vedea care este de fapt soluția. Cert este că trebuie să o găsim. M-am gândit la o verificare a acelor instalații. Poate acolo este problema. Procedura nu este, însă, simplă. Din acest motiv durează un pic până pregătim o astfel de acțiune, mai ales că trebuie oameni specializați. Oamenii care locuiesc în zona haldei sunt terorizați de cenușă. Este dezastru pentru sănătatea dumnealor. Acest lucru trebuie să îl înțeleagă cei de la Termo II Craiova”, a precizat Călinoiu.

În ceea ce privește intervenția Agenției pentru Protecția Mediului Dolj, au fost întreprinse primele acțiuni în zonă. “Problema ne-a fost adusă la cunoștință și am discutat pentru a fi luate toate măsurile ce se impun pentru a rezolva situația. Noi am mers în zonă, facem măsurători chiar când sunt probleme pentru că trebuie să știm exact care este problema și ce măsuri se impun. Trebuie să știm exact realitatea din această zonă, să conștientizăm că nu este doar o problemă vizibilă, care deranjează vizual, ci aceste pulberi sunt extrem de periculoase pentru sănătatea omului”, a spus Monica Mateescu, director APM Dolj. 

Halda de cenușă este un depozit cu o suprafață de 160 de hectare, situat la câțiva kilometri de Craiova și comuna Mischii. Cenușa de la Termocentrala II Craiova, din Bariera Vâlcii, este depozitată în trei celule. Cum primul compartiment este supraînălțat la o cotă de 183 de metri, față de nivelul mării, iar compartimentele doi și trei sunt deja pline, atunci când bate vântul cenușa este luată de curenții de aer. Un plan de intervenție, teoretic există, respectiv umectarea cenușii din depozit, amestecarea ei cu un catalizator ce are rol de întărire și plantarea în jurul depozitului respectiv a unei perdele de protecție. Rămâne de văzut în ce măsură se respectă acest plan și dacă sunt probleme tehnice privind instalația.

Nu de puține ori, cetățenii din zona respectivă au surprins norii de cenușă în fotografii sau filmulețe, pe care le-au și postat pe rețele de socializare în speranța că vor trage noi semnale de alarmă.

Articolul precedentDepozitul de gunoi de la Mofleni, parțial închis din cauza mirosului. Garda de Mediu Dolj a descoperit o serie de probleme
Articolul următorPoliţist din Olt, mort după ce i s-a făcut rău la serviciu