Un poliţişt de la Biroul de Investigaţii Criminale (BIC) Slatina a murit, miercuri seara, în urma unui accident vascular cerebral, după ce luni i s-a făcut rău în timp ce era la serviciu. El avea doar 46 de ani.

Surse apropiate au declarat că agentul şef principal Cristian Băciucu, în vârstă de 46 de ani, s-a simţit rău, luni dimineaţa, în timp ce se afla la serviciu. El a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, de un de a fost transferat la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală. Ulterior, poliţistul a revenit la Slatina unde, miercuri seara, a decedat.

„Este vorba despre un coleg al nostru care a decedat seara trecută. Lucra la Poliţia Municipală, la Investigaţii Criminale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Poliţistul o lasă în urmă pe soţia sa şi pe cei doi copii, un băiat şi o fată. Cristian Băciucu lucra de peste două decenii în Poliţie, iar la începutul acestui fiul său îi călcase pe urme, fiind admis la Şcoala de Pregătire a agenţilor de Poliţie de Frontieră.

Cristian Băciucu va fi înmormântat sâmbătă, în comuna natală Oporelu.

Articolul precedentVIDEO/ Cenușa de la Termo II Craiova, real pericol pentru sănătatea doljenilor. Problema pasată între instituții
Articolul următorDoi tineri din Caracal, săltaţi de DIICOT şi arestaţi pentru trafic de droguri