Cei mai buni 41 de elevi sportivi din județul Dolj și 20 de antrenori vor fi premiaţi, vineri, în cadrul Galei sportului şcolar doljean, eveniment care a ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie.

Potrivit inspectorului școlar general al ISJ Dolj, Monica Sună,  sunt opt categorii de premiere, patru pentru elevi și alte patru pentru cadrele didactice.

„Este vorba despre 41 de elevi care au obţinut rezultate deosebite, care au fost susţinuţi necondiţionat de 20 de antrenori. Vor fi opt categorii de premiere, patru pentru elevi şi patru pentru profesori, rezultatele obţinute fiind la campionatele mondiale, europene şi balcanice, dar şi la alte competiţii internaţionale oficiale”, a declarat Monica Sună.

La rândul său, Alin Vancea, inspector de educaţie fizică şi sport în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a precizat că obiectivul este acela de a duce elevi către loturile naționale

„Cel mai important obiectiv al nostru ca şi cadre didactice este de a creşte elevi sportivi sănătoşi pentru marea performanţă. Din punctul meu de vedere cel mai important obiectiv este acela de a duce copii către loturile naţionale şi anul acesta a fost încununat de succes deplin pentru că avem peste 40 de copii care fac parte din loturile naţionale. Sportul craiovean produce talente, îngrijite bine de antrenori de ţinută care, de altfel, s-au regăsit la festivităţile de premiere şi la nivel naţional”, a spus Vancea.

Acesta a vorbit și despre reușitele antrenorilor de la Liceul Dăbuleni, care pregătesc copii la caiac-canoe.

„Eforturile celor doi colegi de acolo sunt deosebite. Gândiți-vă că ei fac antrenamente afară şi acum. Sunt pe luciul de apă al canalului C zero, după sărbători or să treacă în sala de forță. Dintr-un colț de țară au plecat copii care ne-au reprezentat la campionatele mondiale, care s-au clasat în apropierea podiumului. Elevul Pătrașcu a venit pe locul șase la mondiale și este medaliat la europene. Vă dați seama că aria de selecție este acolo destul de redusă și cu toate acestea au reușit să urce în bărcile românești sportive din Dăbuleni. Mulți nu știau că la Dăbuleni se face caiac-canoe și au asemenea rezultate dar cu ajutorul mass-media știrea a ajuns în multe case și a produs puțină mirare”, a completat Alin Vancea.

Articolul precedentNeînțelegerile dintre municipalitatea craioveană și Eco Sud au blocat Masterplanul de Deșeuri din Dolj
Articolul următorPortofel cu bani și carduri, predat polițiștilor craioveni. Proprietarul a fost identificat