Lucrările privind construirea stadionului de atletism din Craiova vor fi demarate în scurt timp, anunță autoritățile locale, și dacă totul se va derula conform graficului, acestea ar trebui să fie gata anul viitor.

Procedura de achiziție este, la ora actuală, potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, în faza de evaluare a ofertelor.

„La ora aceasta, caietul de sarcini este pe SEAP, ofertele s-au depus, sunt în analiză și cât de curând vom stabili și un câștigător al acestei licitații. Sperăm că vom avea un câștigător serios așa cum am avut la marea majoritate a construcțiilor care s-au realizat în Craiova și în felul acesta, într-un an de acum încolo, să avem o bază sportivă întregită cu acest stadion de atletism”, a explicat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Marele obiectiv al municipalității este ca acest teren sportiv să obțină acreditarea Federației Internaționale de Atletism.

„Ne apropiem de momentul în care stadionul va fi reluat din punct de vedere al construcției, lucrări sistate în urmă cu aproximativ doi ani. Acest stadion a apărut ca o necesitate în momentul în care Stadionul Ion Oblemenco a început să prindă contur pentru că dispariția pistei de atletism de pe acea arenă, impunea realizarea unei alte piste de atletism. Din cauza problemelor care au apărut în timpul contrucțiilor de aici, deoarece ne aflăm într-o zonă unde pânza freatică este extrem de ridicată, lucrările de construcție au fost sistate. Am reluat proiectarea și cu această ocazie ne-am gândit, luând în calcul faptul că baza sportivă din Craiova a ajuns la un nivel atât de ridicat încât să nu ne mai permită să facem lucruri mărunte, să construim o bază atletică la cel mai înalt nivel. Vom avea un stadion care va fi acreditat de Federația Internațională de Atletism, sperăm noi, pentru că la baza acestui proiect stă o consultanță dată de o firmă din Germania, acreditată de Federația Internațională de Atletism”, a conchis edilul Craiovei.

Anul acesta continuăm lucrările la stadionul de atletism!Cu: Baragan Stelian și Adi CosmanProcedura de achiziție este în acest moment în faza de evaluare a ofertelor. În curând vom avea un câștigător și vom putea începe lucrările la stadionul de atletism. Mai multe detalii puteți afla în acest filmuleț. #StadionAtletism#InvestimInSport#AdministratiaPSD

Publicată de Mihail Genoiu pe Marţi, 9 aprilie 2019

 

Articolul precedentTIR încărcat cu scutece pentru copii, răsturnat pe un drum naţional din Dolj
Articolul următorO eventuală vizită a ministrului Sorina Pintea a generat isterie în spitalele din județul Dolj