Poliţiştii au găsit o grenadă, pe o stradă din Craiova. Explicaţii oficiale

VIDEO: Poliţiştii au găsit o grenadă, pe o stradă din Craiova. Explicaţii oficiale
Este vorba despre o grenadă defensivă, găsită în zona Catedralei Sfântul Dumitru
O grenadă a fost găsită de poliţişti pe o stradă din Craiova, duminică seara, zona fiind delimitată şi izolată până la ridicarea muniţiei de război.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Mihaela Sadoveanu, a declarat că este vorba despre o grenadă defensivă, găsită în zona Catedralei Sfântul Dumitru.
„În cursul acestei zile, polițiști din cadrul Sectiei 1 Poliţie Craiova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Aleea Matei Basarab, din Craiova, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în zona Catedralei Sfantul Dumitru, se află un obiect ce parę a fi o grenadă. Polițiștii prezenți la fața locului au delimitat și izolat perimetrul.
La fața locului s-au deplasat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Dolj precum și specialişti pirotehnici din cadrul I.S.U. Dolj, care, după examinarea obiectului, au constatat că este vorba despre o grenadă defensivă de exercitiu(fără focos și fără încărcătură explozibilă)”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Grenada a fost ridicată în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 13:35 - Florin Talpan: „M-am luptat pentru Steaua, dar am fost sancționat și s-au mușamalizat lucruri”. Juristul CSA Steaua dezvăluie presiuni și amenințări din lupta de 20 de ani cu Gigi Becali - VIDEO
- 13:28 - Alertă Google Play: un virus a infectat milioane de telefoane Android
- 13:26 - Guvernul nu va adopta nici azi OUG privind al doilea pachet de măsuri de protecție în criza carburanților – SURSE
- 13:22 - Termen crucial în dosarul lui Călin Georgescu. Președintele interzis de Sistem a ajuns la Curtea de Apel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











