O veste extraordinară vine din partea guvernului care a reușit să negocieze modul de acordare a fondurilor europene. Astfel, avem șansa să primim de la bugetul fondurilor europene contravaloarea întregului proiect de renovare a Parcului N. Romanescu, inclusiv podul suspendat și mare parte din contribuția noastră deja achitată. #CraiovaVerde #FonduriUE #AdministratiaPSD #GuvernulPSD #ProgramulDeGuvernare
Publicată de Mihail Genoiu pe Luni, 30 Iulie 2018
Municipalitatea craioveană va primi mai mulţi bani pentru Parcul „Nicolae Romanescu“, din fonduri europene, pe lângă banii pe care i-a primit deja în execuţia bugetară europeană trecută.
Potrivit primarului Mihail Genoiu, contractul privind modernizarea parcului monument istoric al Craiovei a fost atribuit de primărie în octombrie 2015, pentru suma de 47,3 milioane de lei fără TVA (11 milioane de euro), dar numai patru milioane de euro au venit din fonduri europene, restul proiectului fiind derulat cu bani din bugetul local, mai exact șapte milioane de euro.
„Cererea de finanțare se prezintă în felul următor: avem adjudecată licitația pentru refacerea podului suspendat din parc, pod care nu a fost prins în proiectul inițial pentru că nu ieșise din perioada de garanție de la ultima intervenție. Contactul a fost atribuit și se lucrează acum la partea de proiectare. Tocmai acest lucru ne-a permis să demonstrăm că proiectul Parcului «Romanescu» nu este finalizat în totalitate, pentru că mai are această rămășiță cu podul suspendat, și să redepunem pe noile axe de finanțare proiectul complet, cu tot parcul. Ce înseamnă asta? În totalitate, proiectul ar fi de aproximativ 12 milioane de euro, cuprinzând ce s-a făcut până acum în parc, plus reabilitarea podului, iar noi ar urma să rambursăm suma pe care am primit-o de la UE pe vechiul proiect, adică cele patru milioane de euro, și să primim 12 milioane de euro. Cererea noastră a trecut de evaluarea Agenției de Dezvoltare Regională și se află în evaluare la Ministerul Dezvoltării. Eu zic că sunt șanse foarte mari ca în acest an să primim acești bani, adică să avem șapte milioane de euro în buget, ceea ce ar însemna o extrabugetare, dar să vedem mai întâi banii și după aceea să ne bucurăm“, a explicat Mihail Genoiu.