Inspecţia Judiciară a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care DIICOT Craiova a instrumentat dosarul care vizează dispariţia Alexandrei și a Luizei, în Caracal.
Potrivit reprezentanților Inspecției Judiciare, aceste verificări sunt premergătoare cercetării disciplinare.
„Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care DIICOT – ST Craiova a instrumentat dosarul vizând dispariţia a două persoane. Menţionăm faptul că etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.