Mai mulți locuitori ai  municipiului Craiova au fost amendați, luna trecută, după ce polițiștii locali i-au prins fumând în incinta locurilor de joacă pentru copii sau folosind echipamente, deși vârsta nu le permite acest lucru.

În ciuda acțiunilor de informare și chiar a aplicării amenzilor în acest sens, problemele cauzate de persoanele care fumează în incinta parcurilor de joacă pentru copii nu par a fi rezolvate prea curând.

„În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 92 sancțiuni contravenționale (83 de amenzi și nouă avertismente) pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 349/2002 actualizată, modificată și completată prin Legea nr. 15/2016 – pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, întrucât persoanele sancționate au fost depistate în timp ce fumau în incinta locurilor de joacă, în cuantum de 8.100 lei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Craiova.

Pentru folosirea echipamentelor de joacă de către persoane care nu se încadrează în limitele de vârstă, încălcând prevederile legale, au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale (26 de amenzi și 11 avertismente), în cuantum de 7.550 de lei.

Astfel de acțiuni se vor derula și în perioada următoare, dau asigurări reprezentanții Poliției Locale Craiova.

Articolul precedentAdolescent în vârstă de 16 ani, din Craiova, cu ecstasy la scara blocului
Articolul următorVerificări la DIICOT Craiova. „Posibile abateri disciplinare”