Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu a dezvăluit, marți seară,  la Realitatea Plus, criteriile după care Irina Rimes a fost numită ambasador al ”Zilei Brâncuși. Acesta a afirmat că artista va fi prezentă la eveniment.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu a precizat, marți seară, la Realitatea Plus, criteriile de selecție a Irinei Rimes, ambasador al ”Zilei Brâncuși”. Acesta a spus că artista scrie poezii, citite chiar de actrița Maia Morgenstern, dar și că este un artist decent, asemeni versurilor din melodiile acesteia, a precizat realitatea.net.

https://www.facebook.com/portalul.realitatea.net/videos/511062803154560/

Totodată, Irina Rimes a fost numită ambasador al ”Zilei Brâncuși” și pentru că anul trecut a fost numită artistul anului în Basarabia.

”Irina Rimes a fost numită artistul anului în 2019, are scrise și poezii, a lansat albumul-carte ”Cosmos”. Chiar Maia Morgenstern a recitat din poeziile ei  (…) Irina rimes nu a luat niciun ban (…) Au fost câteva propuneri, eu am avut ultimul cuvânt. Este un artist decent. Am intrat pe youtube și mi-au plăcut versurile, sunt cu mesaj”, a explicat Bogdan Gheorghiu la emisiunea ”Jocuri de Putere”, la Realitatea Plus.

De altfel, ministrul a precizat că evenimentul de miercuri, ”Ziua Națională Constantin Brâncuși” este făcut din sponsorizări și că are intrarea gratuită. Acesta a spus despre ”Cumințenia Pământului” că nu va fi expusă la Muzeul Național de Artă deoarece au fost probleme legate de asigurare.  

”Acest eveniment se face din sponsorizări. E cu porțile deschise. Poate veni oricine. Intrarea în Muzeu e gratuită toată ziua.Cumințenia nu va fi acolo. Muzeul are un manager. Ce știu eu e că au fost niște probleme legate de asigurare. Orice deplasare a unor obiecte de patrimoniu necesită costuri foarte mari”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.

Citește mai mult pe: realitatea.net

Articolul precedentApă oprită în două localități din Dolj
Articolul următorDezinfectantul folosit la liceul din Dăbuleni, interzis în școli. Firma amendată