Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Craiova, a fost reținut de către polițiști, miercuri, fiind  bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă la viol.

Reprezentanții IPJ Dolj spun că, ieri după-amiază, polițiștii de la Secția 3 au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie, în vârstă de 45 ani, din Craiova, cu privire la faptul că un bărbat ar fi agresat-o fizic în timp ce se afla în scara unui bloc din localitate.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii care au desfăşurat activităţi în vederea depistării bărbatului în cauză, fiind identificat la scurt timp un tânăr de 28 de ani, din Craiova, care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în timp ce femeia de 45 de ani, desfăşura activităţi de curăţenie la parterul unui bloc din Craiova, tânărul s-ar fi apropiat de aceasta din spate şi ar fi trântit-o la sol, cu scopul de a întreţine relaţii sexuale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Tânărul a fost reţinut de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentLucrări. Trafic restricționat. În ce zone ale țării se întâmplă
Articolul următorDolj: Peste 22.000 de persoane, testate pentru hepatitele virale