Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Craiova, elev al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, a predat polițiștilor un portofel despre care a spus că l-a găsit pe o bancă în zona Teatrului Național „Marin Sorescu”. 

Acesta s-a prezentat la sediul Secției 1 Poliție Craiova, ieri seară.

În interiorul portofelului se găsea suma de 300 de euro, precum și documentele personale ale unui bărbat de 49 ani, din Craiova.

Polițiștii au luat legătura cu cel care a pierdut portofelul, acesta bucurându-se când a aflat că și-a recuperat actele și banii.

„Cu acest prilej îi mulțumim și îl felicităm și noi pe Ionuț, tânărul viitor polițist, care, prin gestul său, a demonstrat că și-a ales cariera potrivită”, este mesajul IPJ Dolj.

Articolul precedentUn adolescent în vârstă de 17 ani, din Brădești, a fost găsit înecat într-un ștrand din localitatea doljeană Ișalnița.
Articolul următorPrima tranșă de Remdesivir ajunge în România pe 7 august