Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Brădești, a fost găsit înecat, luni, într-un ștrand din localitatea doljeană Ișalnița. 

Cel care a anunțat poliția a fost chiar administratorul ștrandului respectiv, după ce acesta a găsit articole vestimentare și un telefon mobil în incintă.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că într-un bazin, la o adâncime de aproximativ 5 m, se afla o persoană înecată, care a fost scoasă de către pompierii din cadrul ISU Dolj, ulterior fiind identificată în persoana unui tânăr de 17 ani, din comuna Brădești”, anunță IPJ Dolj.

Polițiștii au mai stabilit că tânărul ar fi plecat la ștrand, ieri, până în prezent nefiind primită nicio sesizare cu privire la dispariția acestuia.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cauza decesului”, mai spun reprezentanții IPJ Dolj.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Articolul precedentVioleta Alexandru a făcut ANUNȚUL: Pensiile vor CREȘTE sigur de la 1 septembrie
Articolul următorUn elev al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina a predat poliției un portofel găsit pe stradă