Tinerii din Craiova și reprezentanții administrației locale vor să stabilească o strategie pentru tineret care să poată fi aplicată în Bănie, scopul fiind ca aceștia să se implice mai mult în viața activă a comunității.
La această dezbatere au fost prezenți reprezentanți ai organizațiilor de tineret din mai multe orașe, între care Cluj, Timișoara sau Bacău, totul în contextul candidaturii municipiului Craiova pentru titlul de Capitală a Tineretului din România 2020-2021. Tinerii și-au propus să traseze liniile directoare ale Strategiei Locale de Tineret.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, participant la dezbaterea derulată sub sloganul „Depinde de TINEri”, a dat asigurări că Primăria Craiova o să colaboreze cu ONG-urile de tineret.
„Craiova are o strategie pentru a câștiga această competiție dar, în primul rând, avem o strategie pentru tineret. Scopul întâlnirii de astăzi este tocmai acesta de a stabili o strategie pentru tineret a municipiului Craiova. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă este gândit în acest sens, acela de a introduce tineretul în prim-planul municipiului Craiova. Tot ceea ce face administrația Craiovei va fi o consultare cu tot ceea ce înseamna ONG-uri de tineret. Toată această forță se simte în acea candidatură, iar candidatura este depusă sub acest mesaj, sub această dorință a tinerilor și a municipalității de a crea împreună o forță consultativă foarte puternică din tineri. Sunt convins că vom câștiga acest titlu și la anul vom găzdui Capitala Tineretului din România. În plus față de Constanța, cealaltă finalistă, are implicarea autorităților și foarte mulți tineri cuplați sub această cupolă”, a menționat Genoiu.
Tinerii din ONG-urile craiovene își doresc dezvoltarea unui program de internship pentru tineri la nivelul Primăriei Craiova, precum și dezvoltarea unui centru de tineret, la standarde europene pentru dezvoltarea industriilor creative.