O femeie în vârstă de 49 de ani, din Malu Mare, și-a pierdut viața, luni, după ce a fost lovit de o mașină.  

Reprezentanții IPJ Dolj au menționat faptul că femeia nu s-ar fi asigurat înainte să traverseze strada, cercetările urmând să stabilească exact cum s-a petrecut evenimentul.

„Un tânăr de 19 ani, conducea un autoturism, pe DN 55, în Malu Mare, către Craiova și a accidentat mortal o femeie, de 49 de ani, din localitate. Din primele verificări, se pare ca femeie s-ar fi angajat într-o traversare prin loc nepermis şi fără să se asigure. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpa, urmând a se stabili cu exactitate cauza producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Tânărul nu consumase alcool, acest lucru rezultând după ce a fost testat de către polițiști.

Articolul precedentTineri din mai multe orașe, la Craiova. „Sunt convins că vom câștiga acest titlu și, la anul, vom găzdui Capitala Tineretului din România”
Articolul următorStart înscrieri la atelierele de creație de la Teatrul Colibri din Craiova