Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Craiova, a fost reținut, joi, fiind acuzat de furtul mai multor biciclete din scările blocurilor din Bănie.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul a mai făcut închisoare tot pentru furt. Tânărul acționează, în special în cartierul Craiovița Nouă, verificând periodic dacă în scările de bloc apar obiecte pe care le poate fura. După fiecare „operațiune” acesta vinde bunul sustras pentru a face rost de bani.
Polițiștii Secţiei 5 Craiova au fost sesizaţi despre o nouă faptă a tânărului, joi, de către o craioveancă. Femeia a spus că persoane necunoscute, în noaptea de 24 spre 25 aprilie, au tăiat sistemul antifurt şi i-au sustras bicicleta, care se afla asigurată pe casa scării blocului în care locuieşte, cauzând un prejudiciu de 800 lei.
„În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Secţiei 5 Craiova, cu sprijinul criminaliştilor din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj, au identificat autorul faptei, stabilind că se numeşte Gabriel S, de 35 de ani, din Craiova. De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, oamenii legii au stabilit faptul că acesta este şi autorul unui alt furt de bicicleta, săvârşit îm dauna unui alt craiovean. În baza probatoriului administrat, autorul furturilor a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale și arestare preventivă”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.