Autoritățile municipale craiovene au fost informate, la începutul acestei săptămâni, de către reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, că proiectul privind reabilitarea Colegiul Național Carol I din Craiova se află în faza actualizare a studiului de fezabilitate.
Primarul municipiului Craiova Mihail Genoiu a spus că a primit asigurări că imediat după ce va fi semnat acest contract de actualizare a studiului de fezabilitate, din punct de vedere financiar, lucrările vor fi scoase la licitație.
Situația acestui liceu a fost pusă în discuție în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Craiova, de joi, unul dintre consilierii locali liberali solicitând ca instituția să fie preluată de la CNI și să fie reabilitată cu bani din bugetul local.
În replică, Genoiu a menționat că acest lucru nu este posibil, noul proiect în care a fost inclusă și reabilitarea Operei Române din Craiova, având o valoare de aproximativ 20.000.000 de euro.
„Inițial, când am scos noi la licitație aceste lucrări, doar pentru liceu, valoarea a fost de 5.000.000 de euro, acum de 20.000.000 de euro, incluzând și Opera Română. Când noi am scos la licitație nu s-a prezentat nimeni. Noi am discutat, marți, și după discuțiile cu CNI, sunt sigur că proiectul este pe drumul cel bun. A fost nevoie de actualizarea studiului de fezabilitate. Se va semna contractul, asta dacă nu a fost semnat, și va avea loc licitația. Cert este că nu ne permitem să reabilităm această clădire cu bani din bugetul local”, a explicat Genoiu.