Anunțul că Lara Fabian va ajunge la Craiova, în luna noiembrie a acestui an, nu este o veste bună pentru toți craiovenii, existând critici la adresa sopranei după ce mulți dintre cetățeni au plătit bilete pentru un alt concert, programat pentru decembrie 2016, amânat din motive tehnice și în cele din urmă anulat, deși fusese reprogramat pentru octombrie 2017.

Organizatorii au dat asigurări, la vremea respectivă, că oamenii își vor primi banii pe bilete, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat în foarte multe situații.

Imediat cum anunțul că Lara Fabian ca concerta la Craiova, în noiembrie, a fost făcut public, reacțiile au început să apară. Unii spun că abia după ce au apelat la autorități și-au recuperat banii, alții că nu au avut timp pentru astfel de proceduri și nimeni nu le-a înapoiat nimic.

Viceprimarul Craiovei, Adi Cosman, a postat și el pe Facebook vestea că soprana va ajunge în Bănie, asigurându-i pe cei care i-au reamintit problema că de această dată este un concert asumat de Opera Română Craiova, instituție aflată în subordinea Primăriei Craiova.

„Am fost una din persoanele care a cumpărat bilete, care nu erau tocmai ieftine! Apoi, am fost mintita in repetate randuri, ba ca se amână pentru 2 saptamani, ba pentru o lună, ba pentru 3 si cu greu am reușit sa-mi recuperez banii. Despre ce vorbim?”, a scris o craioveancă pe pagina de Facebook a edilului.

Cosman le-a explicat celor nemulțumiți că spectacolul din 2016 a fost organizat de o firmă privată care nu a avut legătură cu administrația locală.

Cât privește prețul unui bilet pentru concertul din acest an, directorul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir, a precizat că sunt mai multe categorii de bilete și că o situație a lor va fi publicată pe pagina de Facebook a instituției.

Prețurile pornesc de la 39 de lei/bilet, dacă biletul va fi cumpărat până la data de 15 septembrie. Cine nu face acest lucru va plăti 49 de lei pentru un bilet. Pentru zona VIP, biletul costă 159 de lei, dacă va fi cumpărat până pe 15 septembrie și 179 de lei dacă va fi cumpărat ulterior.

Articolul precedentPrimele 10 autobuze noi, posibil să ajungă la Craiova până la sfârșitul anului
Articolul următorAdolescentă din Craiova prinsă cu droguri la ea, după ce a anunțat polițiștii locali că este urmărită de un tânăr