Proiectele privind achiziția unui număr de 16 autobuze electrice, cele referitoare la modernizarea depoului și a căii de rulare a tramvaielor au trecut de votul consilierilor municipali, miercuri, edilul municipiului Craiova menționând că a fost finalizată și procedura de licitație privind autobuzele EURO 6, luate cu împrumut de la BERD.

Mihai Genoiu a spus că numărul mijloacelor de transport pe care autoritățile le pot cumpăra, cu fonduri europene, este prevăzut în ghidul solicitantului. Din valoarea totală a unui proiect, cuantumul alocat achiziției de autobuze sau tramvaie ocupă o anumită pondere.

„Legat de tramvaie, pe care le vom lua prin Ministerul Dezvoltării, caietul de sarcini este urcat în Sistemul Electronic. Până în data de 19 august se primesc clarificări de la cei interesați, iar până pe 23 august, acestea vor trebui introduse în caietul de sarcini. S-au putut licita numai 17 tramvaie pe acest proiect deoarece aici este prinsă și reabilitarea căii de rulare și a depoului de tramvaie. Ponderea mijloacelor de transport în aceste finanțări este stabilită prin Ghidul Solicitantului. Nu pot cumpăra doar tramvaie sau autobuze de întreaga sumă. Este o pondere stabilită foarte clar”, a afirmat Genoiu.

Această achiziție de tramvaie noi a impus și reabilitarea și modernizarea depoului, investiție tot cu fonduri nerambursabile.

„Fiind vorba despre o altă generație de tramvaie, din toate punctele de vedere poate exista riscul de a nu mai corespunde. Aceste tramvaie noi au nevoie de un spațiu adecvat unde să fie întreținute. Este absolut obligatoriu ca cele 17 tramvaie să beneficieze de spații de întreținere corespunzătoare”, a mai punctat edilul.

Consilierii municipali din partea PNL au fost de acord cu aceste proiecte de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, Flavius Sirop precizând că speră ca atât tramvaiele cât și autobuzele să apară, în final, pe străzile Băniei.

„De-a lungul anilor, am votat atâtea proiecte referitoare la autobuze și tramvaie încât le-am pierdut șirul și numărul și prea puține am văzut pe străzile Craiovei. Mi-aș dori ca, în viitorul apropiat, să vedem un impact pozitiv asupra cetățenilor. Am impresia că este o administrație ultrabirocratizată și se depășește cu foarte mare greutate această fază”, a spus Sirop.

În ceea ce privește perioada în care vor apărea, în Craiova, primele autobuze sau tramvaie noi, primarul Mihail Genoiu este cel mai optimist în privința autobuzelor EURO 6. Din lotul de 40 de autobuze sunt șanse ca primele 10 să ajungă în Bănie până la finele acestui an, pentru ca cea mai mar parte a lor să fie livrate municipiului până la sfârșitul anului viitor.

Articolul precedentTraficant de cannabis, prins în flagrant la Craiova. Poliţiştii au destructurat întreaga reţea
Articolul următorSpectacolul Larei Fabian, de la Craiova, criticat înainte ca artista să urce pe scenă. De ce s-a ajuns aici și care este prețul unui bilet