O serie de spectacole specifice sărbătorilor de iarnă va avea loc în Craiova, începând de vineri, evenimentele fiind pregătite de autoritățile locale pentru cei care aleg să-și petreacă timpul liber la Târgul de Crăciun din centrul urbei.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova pentru organizarea acestor evenimente au fost implicate mai multe instituții și ansambluri din județ.

„Ca în fiecare an, craiovenii sunt așteptați în Piața Mihai Viteazul să fredoneze sau să danseze alături de artiștii mici sau mari de la Casa de Cultură Traian Demetrescu, Teatrul pentru copii și Tineret Colibri, Ansamblul Folcloric Maria Tănase, Palatul Copiilor, Mădălina Amon și Generația Folk, Steaua Sudului, Colegiul Carol I, Biserica Oota”, este mesajul reprezentanților Primăriei Craiova.

Concertele inițiate de Primăria Craiova, cu sprijinul partenerilor, se vor desfășura după următorul program:

Vineri, 7 decembrie– ora 18.00: Ansamblul Folcloric Bistriceanca, Ansamblul Folcloric Maria Tănase și Steaua Sudului – spectacol interactiv, pentru copii.

Sâmbătă, 08 decembrie – ora 18.00: Palatul Copiilor (spectacol artistic colinde), Colegiul Național Carol I.

Joi, 13 decembrie – ora 18.00: Liceul de Artă „Marin Sorescu”.

Vineri, 14 decembrie– ora 18.00: Ansamblul Folcloric Doina Mischiului, Biserica Oota, Steaua Sudului.

Sâmbătă, 15 decembrie – ora 18.00: Ansamblul Folcloric Hora Desnățuiului, Palatul Copiilor (spectacol artistic colinde).

Miercuri, 19 decembrie – ora 18.00: Generaţia Folk – Mădălina Amon

Joi, 20 decembrie – ora 18.00: Generaţia Folk – Mădălina Amon

Vineri, 21 decembrie – ora 18.00: Generaţia Folk – Mădălina Amon, Steaua Sudului, Teatrul pentru Copii si Tineret Colibri

Sâmbătă, 22 decembrie – ora 18.00: Palatul Copiilor –  spectacol artistic colinde.

Articolul precedentTânăr din Craiova prins după patru luni de la comiterea unui furt. Acesta a spart geamul unei mașini și a sustras o sumă de bani
Articolul următor„Piața Regele Ferdinand și Regina Maria”, în Craiova. Autoritățile vor amplasa și o statuie dedicată celor doi