Terenul situat la intersecția dintre str. Lipscani și Calea Unirii se va numi „PIAȚA REGELE FERDINAND ȘI REGINA MARIA” și va avea amplasat o statuie dedicată celor doi.

Publicată de Mihail Genoiu pe Marţi, 4 Decembrie 2018

Zona aflată la intersecția dintre strada Lipscani și Calea Unirii din Craiova va purta denumirea „Piața Regele Ferdinand și Regina Maria”, aici urmând să fie amplasată o statuie dedicată celor doi.

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a precizat că a fost luată această decizie în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, pentru cinstirea personalităţilor ce şi-au adus contribuţia la acest act istoric.

„Viața nu a putut să-i despartă pe cei doi. Nici necazurile, nici greutățile, nici războaiele și nu cred că este cazul să îi despărțim noi. A fost o familie unită. Faptul că sunt pe strada Unirii și că s-a găsit acest loc, care va fi fi împodobit cu o statuie măreață a celor doi, consfințește acest lucru, mai ales că puțin mai jos este Piața Carol I. Practic toate sunt pe strada Unirii. Dacă la un moment dat se va găsi o altă variantă mai bună, pentru denumire și amplasare statuii, eu nu am nimic împotrivă, dar până atunci e bine să o lăsăm acolo unde s-a luat decizia”, a spus Genoiu.

Regele Ferdinand este unul dintre cele mai importante capete încoronate care au stat pe tronul regatului României. Personalitatea sa este strâns legată de momentul Marii Uniri, precum şi de definitivarea acelei Românii Mari la care visa întreaga naţiune. Om de o vastă cultură, poliglot, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cârmuirea sa înregistrandu-se cea mai înfloritoare perioada a statului românesc modern. El a fost numit „Întregitorul de ţară“ sau „Regele Marii Uniri“.

Articolul precedentSpectacole de colinde și folk în centrul Craiovei
Articolul următorElev din Craiova, „Jandarm pentru o zi”. Ce surpriză i s-a pregătit chiar de ziua lui