Doi şoferi au fost depistaţi, în Craiova, gonind cu autoturismele la viteze de 144 şi 127 kilometri pe oră.

Potrivit IPJ Olt, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Cernăteşti, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului, în municipiul Craiova, cu viteza de 144 km/h (+94 km/h).

Totodată,  un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe strada Prelungierea Bechetului, în municipiul Craiova, cu viteza de 127 km/h (+77 km/h).

Ambii şoferi au fost amendaţi şi au rămas fără permisul de conducere.

„În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat pe principalele drumuri din județ pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 453 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 95.000 de lei, au reținut 36 de permise de conducere, retras 7 certificate de înmatriculare și constatat 10 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice”, transmite IPJ Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentHermannstadt o învinge la limită pe U Craiova 1948
Articolul următorCozmin Gușă: „Ofensiva asupra libertății presei a început demult, în această perioadă se dorește suprimarea ei”