Actualitate· 2 min citire

Șofer fugar împușcat de polițiștii din Craiova

masina_politie_

masina_politie_

Realitatea de Craiova
Scris de Realitatea de Craiova Publicat: 20 mar. 2019, 11:41

Un șofer fugar a fost împușcat în piciorul stâng de polițiștii care îl urmăreau, noaptea trecută, în Craiova, bărbatul fiind transportat la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că totul a oprnit după ce polițiști ai Secției 5 Craiova au observat că între conducătorii a două autoturisme, oprite pe Bulevardul Dacia, avea loc un conflict verbal.

Echipajul de poliție a oprit autospeciala pentru a interveni, fiind informați de către unul dintre conducători cu privire la faptul că celălalt i-a adresat injurii și s-ar afla sub influența alcoolului.

Respectivul, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Craiova, a demarat în viteză cu mașina, iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

La un moment dat, bărbatul a coborât din autoturism și a încercat să își asigure scăparea fugind.

Fiind în urmărirea acestuia, unul dintre polițiști a efectuat somațiile legale și a tras 4 focuri de armă în plan vertical, în încercarea de a-l determina pe acesta să se oprească. Întrucât bărbatul nu s-a supus somațiilor legale, asupra membrelor inferioare ale acestuia a fost executat un foc de armă, care l-a rănit în piciorul stâng.

Șoferul fugar a ajuns la spital.

„Polițiștii au chemat la fața locului un echipaj medical, cel în cauză fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cel în cauză, un bărbat de 48 de ani, din Craiova, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,64 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Pe numele bărbatului în vârstă de 48 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate