Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Argeș, a fost arestat la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, după ce vineri a încercat să dea mită polițiștilor din Filiași pentru a scăpa de amendă întrucât nu avea poliță RCA valabilă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, șoferul a fost oprit întrucât depășise regimul legal de viteză. Bărbatul le-a oferit oamenilor legii suma de 200 de lei, sperânnd că astfel va scăpa de sanctiune.
„La data de 4 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au oprit în trafic un autoturism condus prin localitate, de un bărbat de 47 de ani, din comuna Poiana Lacului, judeţul Argeş, care depăşise regimul legal de viteză. Întrucât conducătorul auto nu deţinea poliţă RCA valabilă, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională, iar ca măsură complementară au reţinut certificatul şi plăcuţele de înmatriculare. După ce i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul procesului verbal de constatare a contravenţiilor, conducătorul auto a oferit suma de 200 de lei poliţiştilor, pentru ca aceştia să nu mai ia măsurile legale ce se impuneau”, a declarat Grădinaru.
Poliţiştii au informat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj precum şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar bărbatul în cauză a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.