Școli fără paznici sau fără supraveghere video, unități care nu au nici măcar un gard împrejmuitor sau nu sunt corect iluminate, aceasta este situația a peste o sută de instituții de învățământ din din Dolj, conform unui raport întocmit de către polițiștii doljeni, în urma unui control efectuat în acest sens.  

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, deși oamenii legii au derulat o serie întreagă de activităţi de informare în ceea ce priveşte paza şi protecţia elevilor, 130 de școli din județ sunt tot fără paznici, directorii neachiziționând nici măcar sisteme de supraveghere video sau un gard împrejmuitor, aceasta fiind situația primelor nouă luni din acest an.

„Din totalul unităţilor de învăţământ care funcţionează în judeţul Dolj, 129 nu sunt asigurate cu pază umană şi/sau sisteme de supraveghere video, respectiv 21,8%. De asemenea, s-a constatat faptul că 11 unităţi şcolare nu sunt prevăzute cu gard împrejmuitor, dintre care două sunt situate în mediul urban şi nouă în mediul rural, iar 26 de unităţi şcolare sunt amplasate într-o zonă iluminată necorespunzător, dintre care două se găsesc în mediul urban şi 24 în mediul rural. Totodată, 17 unităţi şcolare sunt amplasate într-o zonă periferică/izolată, dintre ele șase fiind situate în mediul urban şi 11 în mediul rural”, se arată în raportul IPJ Dolj.

Comparativ cu perioadele anterioare, situația este ceva mai bună, spun reprezentanții IPJ Dolj, însă riscurile generate de faptul că nu există un control al accesului în școli, continuă să fie o problemă în județ.

„Cu toate ca s-a constatat o îmbunătățire a situației privind asigurarea pazei/ securității unităților școlare, se mențin încă riscuri generate de precaritatea/lipsa controlului accesului în unitățile școlare”, au mai precizat reprezentanții IPJ Dolj.

 

Articolul precedentFOTO. Parcul „Hanul Doctorului”, redat craiovenilor. Reamenajarea s-a încheiat, urmând un parc de aventură și restaurante
Articolul următorPeste o sută de români din Serbia vor vizita Craiova și alte zone alte Olteniei