Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a declarat că, deşi liberalii vor vota împotrivă, Codul Administrativ propus de PSD are şi părţi bune, cum ar fi pensiile speciale pentru primari.
Aflat la primul mandat de primar al comunei Cungrea, preşedintele Liviu Voiculescu, a declarat că acordarea de pensii speciale pentru edil nu ar fi un efort foarte mare pentru bugetul naţional.
„În şedinţa Biroului Executiv de luni s-a decis ca PNL să voteze împotriva Codului Administrativ, cu toate că noi am susţinut articolele şi amendamentele legate de pensiile primarilor. Sunt şi chestiuni bune în Codul Administrativ, dar per ansamblu nu putem fi de acord cu un act emis şi iniţiat de către PSD. Şi eu sunt de acord că un primar, după cinci mandate, nu poate să aibă pensie sub 2.000 lei. Nu este normal să fim în situaţia asta, dar nici nu putem fi de acord cu o politizare a tuturor instituţiilor statului. Este vorba despre 500 lei pentru fiecare mandat, nu cred că este un efort financiar prea mare pentru bugetul naţional,ţinând cont că sunt vreo 4.000 de primar şi probabil 1.000 au trei mandate, fiind limitat la acest număr de mandate”, a declarat Voiculescu, vineri, într-o conferinţă de presă.
Edilul a adăugat că o soluţie ar fi şi ca indemnizaţiile aleşilor locali să devină salarii, astfel încât şi ei să poată cotiza.
„Sunt de acord cu creştere pensiilor pentru primari. Atunci când sunt lucruri corecte, trebuie să le spunem că sunt corecte. Salariul este în regulă, la momentul ăsta, dar pensia. Este o soluţie şi ca indemnziaţia de primar să devină salariu pentru că atunci vom şi contribui”, a declarat Voiculescu.