Trei tineri din Craiova, cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, au fost amendați, după ce, noaptea trecută au vandalizat sediul FCU Craiova. 

Potrivit IPJ Dolj, noaptea trecută, poliţiştii și jandarmii, în timp ce se aflau în executarea atribuţiilor de serviciu, au depistat cinci tineri, la scurt timp după ce ar fi efectuat desene şi înscrieri pe pereţii unui imobil ce aparţine unui club din Craiova.

În urma controlului corporal efectuat asupra tinerilor, poliţiştii au descoperit mai multe spray-uri, de culoare negru şi roşu, care au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.

Surse din rândul anchetatorilor spun că cei cinci tineri prinși în flagrant fac parte chiar din galeria FCU Craiova.

„Cei în cauză au fost identificaţi ca fiind cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, toţi din Craiova şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Din verificări, poliţiştii au stabilit că, 3 dintre aceştia, respectiv doi tineri de 22 de ani şi un adolescent de 15 ani, ar fi efectuat desene şi înscrieri pe pereţii imobilului. Astfel, cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991, cu amendă de 3000 de lei fiecare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cum justifică cei din Coaliție blocarea tăierii pensiilor speciale
Articolul următorUn tânăr din Craiova, reţinut după ce a furat din rucsacul unei femei, purtat pe umăr, un portofel care conţinea 800 de lei şi documente