Înarmați cu daltă, ciocan și dorința de a lăsa în Craiova sculpturi reprezentative, cinci sculptori din patru state au ajuns în Bănie, miercuri, pentru a participa la Simpozionul Internațional de Sculptură „Drumuri Brâncușiene”. Evenimentul a luat startul la data de 1 august și până la finele acestei luni, artiștii pot fi găsiți în curtea Colegiului Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși” din Craiova, acolo unde blocuri de mari dimensiuni din marmură vor prinde viață.
Simpozionul de Sculptură a ajuns la cea de-a VI-a ediție, marmura pe care o vor modela artiștii fiind cea mai puternică din România și una dintre cele mai apreciate din Europa. „Evenimentul se află la cea de-a VI-a ediție și aduce comunității noastre produse culturale autentice, în fiecare an, sporind astfel vizibilitatea orașului pe harta turismului cultural. Sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, ediția din acest an se înscrie în tema dedicată Centenarului Marii Uniri. Am dat startul creativității împreună cu cinci artiști din patru țări care vor transforma, timp de o lună, cea mai puternică marmură din România și una dintre cele mai apreciate din Europa, în cinci opere de creație”, a precizat Remus Vlăsceanu, directorul Casei de Cultură Traian Demetrescu din Craiova, organizator al Simpozionului.
La deschiderea evenimentului a fost prezent și primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu. Acesta este convins că artiștii vor avea toate condițiile de lucru, explicând de ce organizatorii au ales acest liceu, ca spațiu de desfășurare. „Sperăm să fie o perioadă de vreme care să permită artiștilor să creeze, să aibă posibilitatea să facă cele mai frumoase opere pe care și le-au propus. Am ales această locație, în primul rând pentru că este tradițional legată de marele artist Constantin Brâncuși. Există și un mic muzeu în cadrul acestei instituții de învățământ. Avem aici și condițiile tehnice necesare sculptorilor, un atelier tehnic pe care Colegiul îl pune la dispoziție. Ne bucurăm să ne întâlnim în mijlocul verii pentru a da startul unei noi ediții a acestui mare festival, să vedem cu ochii noștri cum Craiova redevine, pentru o lună, orașul artelor”, a spus Genoiu.
În ceea ce-i privește pe sculptori, Ayhan Kayapinar vine din Turcia și se pregătește pentru a realiza lucrarea „Rosy Rose” care simbolizează un trandafir uriaș cu petale din raze de foc împietrite într-un joc geometric inedit cinstind eroismul națiunii noastre. Anna Korver a ajuns în Bănie, tocmai din Noua Zeelandă și provoacă spre analiză cu lucrarea „Freedom”, o operă de creație elegantă. Lucrarea simbolizează o pasăre măiastră care se bucură de libertate pe treptele înalte ale soclului ca o redută cucerită pentru întregirea națională, spun organizatorii. Masha Paunovic vine din Serbia și propune pentru acestă ediție aniversară o lucrare specială care prin însăși denumirea ei simbolizează unitatea.
De asemenea, doi artiști consacrați din România își dau concursul în această lună, respectiv Emilian Popescu, un craiovean ce foarte bine axat pe tema propusă întregind la propriu prin lucrarea sa trei piloni de marmură sub cupola certitudinii și a unității naționale – Synergie și Petre Virgiliu Mogoşanu, venit din Balș, un artist cu renume internațional, cu studii în Italia și Grecia.
La finalul momentului festiv au fost lansate în aer baloane inscripționate cu sigla simpozionului.