Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Drăgănești, județul Olt, a fost prins în timp ce voia să fure un telefon mobil din geanta unei femeii, evenimentul petrecându-se pe o stradă din Craiova.

Norocul doljencei a fost că în zonă se afla o echipă de polițiști locali, aceștia mobilizându-l pe bărbat și recuperând telefonul. „În data de 01 august, în timp ce executau misiuni de fluidizare a traficului rutier pe strada Constantin Brâncuși, intersecție cu strada Principatele Unite, zona Liceului C.F.R., polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație, au observat un tânăr ce se deplasa pe trotuarul din fața Liceului CFR, în timp ce încerca să sustragă un telefon mobil din geanta unei doamne. Aceștia au intervenit în cel mai scurt timp, l-au imobilizat pe făptuitor, fiind recuperat telefonul mobil și înmânat părții vătămate”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Craiova.

Tânărul a fost condus și predat Poliției Municipiului Craiova, în vederea continuării cercetărilor.

Articolul precedentSculptori din patru țări au ajuns în Craiova. Cea mai puternică marmură din țară, sub dalta artiștilor
Articolul următorCoșmar pentru alergicii din Craiova. Ambrozia le dă bătăi de cap