Locuitorii satului Fântânele sunt nemulțumiți de faptul că preotul a decis să ia clopotul bisericii din lemn, monument istoric, distruse în incendiul de săptămâna trecută. Oamenii spun că este singurul obiect care le mai amintește de lăcașul de cult care a ars din temelii, preotul menționând, însă, că acesta va fi depozitat într-un loc sigur până când în zonă va fi ridicată o altă biserică.

Credincioșii din satul Fântânele se plâng de faptul că nici măcar nu au fost întrebați despre locul unde va ajunge acel clopot, singurul care a mai rămas în urma incendiului din data de 16 august. „În legătura cu biserica din Fântânele, care a luat foc acum o săptămână, după ce că am rămas fără lăcaș de cult, acum ne dau jos și clopotul. Ei spun că fac așa să nu îl fure cineva, dar dacă era să o facă deja se întâmpla până acum. Dacă este sărbătoare sau moare cineva, ce clopot o să mai bată?! Este tot ce ne-a mai rămas din această biserică și nu vrem să pierdem. Azi dimineață am văzut oameni la fosta biserică și dădeau clopotul jos. Poate preotul a hotărât asta, dar consider că era normal să vorbească și cu noi”, a spus unul dintre locuitorii satului Fântânele.

La rândul său, preotul Adrian Popa dă asigurări că acel clopot nu va ajunge la o altă biserică, fiind necesară depozitarea lui într-un loc sigur după cum și polițiștii l-au sfătuit să o facă. „Eu am fost în concediu când a fost incendiul și chiar și acum mai am câteva zile libere. Am stabilit să mai lăsăm clopotul acolo câteva zile până mă voi întâlni cu sătenii să le mai spun cum stau lucrurile. Clopotul va fi din nou pus la viitoare biserică ce se va ridica în Fântânele pentru că nu este firesc ca oamenii să nu aibă un lăcaș de cult acolo. Până atunci însă clopotul trebuie protejat, de aceea am decis să fie luat. Nimeni nu îl va folosi într-un alt scop. Au fost probleme și cu niște icoane valoroase pe care le-am luat pentru că riscau să se degradeze. După o revoltă a lor le-am adus înapoi și iată că cele opt icoane s-au făcut scrum acum. Sper să înțeleagă aspectul privind clopotul. Chiar și polițiștii m-au sfătuit să îl iau pentru că poate fi furat oricând”, a precizat preotul Popa.

Biserica din Fântânele a ars din temelii, în data de 16 august. Lăcașul de cult era monument istoric, fiind construit în anul 1707 și renovat în 1824.