Doi bărbaţi din Dolj au ajuns la spital, luni, în urma unei altercaţii izbucnite între mai multe persoane, într-un bar din comuna Teasc.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că scandalul a izbucnit între trei bărbaţi din Daneţi şi Dobreşti, pe de o parte, şi doi bărbaţi din Teasc şi Castranova.
„În cursul zilei de ieri, 7 ianuarie, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în apropierea unui bar din comuna Teasc a avut loc o altercaţie între mai multe persoane.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au restabilit ordinea şi liniştea publică, din primele cercetări stabilindu-se faptul că între trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 30 de ani, din localităţile Daneţi şi Dobreşti pe de o parte şi alţi doi bărbaţi de 29 şi 34 de ani, din localităţile Teasc şi Castranova a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia patru persoane au suferit leziuni. În urma altercaţiei doi bărbaţi au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Grădinaru a adăugat că poliţiştii au întocmit un dosar penal şi desfăşoară cercetări pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.