Două femei au fost rănite în urma unui accident rutier produs în județul Dolj, sâmbătă după-amiaza. Șoferul unui microbuz a forțat o manevră de depășire, nu s-a încadrat și a lovit mașina care circula în fața sa. 

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului se urcase băut la volan. „O autoutilitară condusă de un bărbat de 39 de ani, care se deplasa pe DN 55, inspre Craiova, s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini. Întrucât nu a mai reușit să revină pe banda sa a lovit din spate un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din Cluj. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că cel care conducea autoutilitara avea o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentVânzarea porcilor în târgurile din județ, interzisă prin ordin dat de prefect
Articolul următorProiect inedit al Universității din Craiova. Zeci de liceeni, instruiți să acționeze pentru un mediu sănătos