O razie de amploare a fost organizată în Calafat, marți, de către polițiștii doljeni, la două zile după scandalul izbucnit între cele două familii din localitate, mai multe persoane și agenți economici primind amenzi din cauza neregulilor constatate de către oamenii legii.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a precizat că la nivelul localității au fost formate mai multe filtre de poliție, fiind verificate peste 60 de mașini și legitimate aproximativ 120 de persoane.
„Marți, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au organizat o razie în Calafat, fiind desfăşurate activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor de violenţă, a abaterilor la regimul rutier şi silvic, precum şi pe linia sistemelor de securitate. Au fost instituite mai multe filtre rutiere, în cadrul cărora au fost verificate aproximativ 60 de autovehicule, totodată fiind efectuate controale la 15 agenţi economici. În cadrul raziei au fost legitimate 120 de persoane, o parte dintre acestea fiind controlate corporal”, a declarat Grădinaru.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 amenzi, dintre care patru din cauza nerespectării legii ordinii și liniștii publice, una privind activitățile comerciale ilicite, două în domeniul silvic, șapte privind circulația pe drumurile publice și alte două privitor la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 15.000 lei, fiind totodată confiscate bunuri în valoare de 2.000 de lei.
Această acțiune a oamenilor legii a fost efectuată după ce, duminică, a izbucnit un scandal între două familii din localitate, unul dintre polițiștii care a încercat să aplaneze conflictul fiind lovit cu o bâtă de către unul dintre bărbații implicați. Acesta din urmă, un tânăr în vârstă de 18 ani, a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea infracțiunii de ultraj.