O dezbatere publică pentru tineri va avea loc în Bănie, în data de 2 mai, aceasta fiind una dintre manifestările prilejuite de Ziua Internaţională a Tineretului și organizate de către reprezentanții Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj şi cei ai Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) Craiova.

Potrivit unui comunicat de presă remis de DJTS Dolj, dezbaterea publică „Politici publice de tineret coerente” va avea loc la sediul CCS Craiova, începând cu ora 11.00.

„În cadrul întâlnirii, vor fi dezbătute mai multe teme actuale de interes în rândul tinerilor, printre care amintim: necesitatea realizării unui parteneriat între autorităţile locale şi judeţene, cu ONG-uri, în scopul susţinerii proiectelor de tineret; necesitatea existenţei unei strategii de tineret la nivelul judeţului Dolj; informaţii detaliate despre concursurile locale şi naţionale de proiecte organizate de către DJST Dolj şi Ministerul Tineretului şi Sportului”, se arată în comunicatul DJTS Dolj.

La dezbatere sunt invitaţi reprezentanţi ai ONG-urilor de şi pentru tineret, organizaţii studenţeşti, autorităţi publice locale şi judeţene, delegaţii pentru tineret ONU, reprezentanţi ai Centrului Judeţean al elevilor.

Articolul precedentÎncendiu într-o clădire din centrul Craiovei
Articolul următorCopacii uscați din Parcul Tineretului devin, și anul acesta, personaje din povești. Șase sculptori români vor lucra cu drujba timp de cinci zile