Zeci de saci de moloz, resturile menajere şi gunoiul de grajd, aruncate la întâmplare pe marginea multor drumuri din județul Dolj, toate acestea fac concurenţă culturilor de grâu sau secară, odată cu topirea zăpezii. Autorităţile nu au încă o soluţie, masterplanul de deșeuri fiind blocat, iar reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj neavând cum să verifice dacă doljenii care-și renovează casele respectă sau nu contractele încheiate cu firme specializate în ridicarea molozului.

Toate aceste situaţii greu de controlat apar imediat ce doljenii dau startul curăţeniei în gospodării sau construiesc, păşunile, malurile râurilor, intrările sau ieşirile din localităţi fiind transformate în adevărate depozite pentru deşeuri.

O astfel de situație a fost semnalată, luni, pe drumul dintre Craiova și Motoci, reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj neavând pe cine să tragă la răspundere. Cert este că pentru astfel de resturi rezultate în urma demolării, în momentul în care primește autorizația de construcție, orice persoană trebuie să dovedească faptul că are și un contract pentru ridicarea moluzului, a spus comisarul șef al Gărzii de Mediu Dolj, Gheorghe Călinoiu.

Mormanul apărut în urma unei acțiuni de demolare, din apropierea localității Motoci, nu este un caz izolat, însă, doljenii demonstrând că se descurcă cum pot când vine vorba de depozitarea gunoiului.

Întreaga realitate este confirmată de către reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj, cifrele rezultate în urma amenzilor aplicate nefiind însă soluţia problemelor din judeţ. De câţiva ani încoace, se fac statistici și se contabilizează sume de bani.  Se tot amintește despre un masterplan de deșeuri, blocat într-o oarecare etapă, de către o firmă din mediul privat, se aplică amenzi primăriilor, se aduc în atenție legi care ar trebui respectate, dar județul rămâne sub mormanele de gunoi de tot felul.

 

Articolul precedentMaşina unui tânăr din Dolj, incendiată de fostul iubitei – FOTO
Articolul următorDinozaurii din Râșnov și zborul cu balonul, în programul Târgului de Turism al Olteniei din acest an