Centrul Multifuncțional Craiova va găzdui, în perioada 8-10 martie, cea de-a patra ediție a Târgului de Turism al Olteniei, organizatorii venind cu o serie de surprize pentru persoanele care doresc să își programeze vacanțele. Concomitent cu această acțiune se va organiza și Horeca Expo Oltenia ediția a III-a, expoziţie de echipamente pentru sectoarele horeca, panificație și cofetărie.

Evenimentul ia startul pe 8 martie, la Centrul Multifuncțional Craiova, agențiile de turism participante pregătind oferte speciale cu reduceri Early Booking, dar și multe alte surprize pentru vizitatori, printre care și zboruri cu balonul cu aer cald.

„Amatorii de vacanțe au parte de reduceri de până la 40% pe perioada târgului, dar și oferte speciale către Antalya cu plecare din Craiova și nu numai. Târgul de Turism al Olteniei organizează în perioada 8-10 martie 2019, la Centrul Multifunctional Craiova, zbor ancorat cu  balonul cu aer cald, un mijloc inedit și eficient de promovare, publicitate. Dino Parc Râșnov, singurul parc tematic de dinozauri din România vă așteaptă cu informații și surprize. Vino împreună cu copilul și descoperiți secretele din preistorie”, se arată în comunicatul de presă emis de către organizatori.

În program sunt incluse și prezentaări de locaţii noi deschise, degustări specifice anumitor zone turistice, momente artistice care să trezească interesul pentru anumite destinaţii.

Concomitent cu ediţia a patra  a Târgului de Turism al Olteniei se va desfăşura Horeca Expo Oltenia ediția a III-a, expoziţie de echipamente pentru sectoarele horeca, panificație și cofetărie.

„Horeca Expo Oltenia organizează concursul anului, dedicat producătorilor din segmentul panificație și cofetărie ce se va desfăsura pe data de 9 martie. Nu vor lipsi cooking show-uri organziate de chefi celebri, demonstraţii de servire şi degustare a vinului, bartending şi barista”, mai spun organizatorii.

Intrarea vizitatorilor va fi liberă.

Articolul precedentProblema gunoiului din județul Dolj, tot mai gravă. Autoritățile rămân neputincioase „în lupta” cu mormanele de moloz și resturi menajere
Articolul următorLucrările de asfaltare a mai multor străzi din Craiova, reluate. O importantă arteră devine bulevard